Tăcerea creștinilor, indiferența membrilor Bisericii, avântul ateismului și progresul societății umane lasă din ce în ce mai mult impresia că omul de astăzi nu mai are nevoie de Biserică. Ce ne-am face fără Biserica? Dacă Biserica va dispărea, ce ne mai ramâne? Unde mai putem găsi reperul moral, stâlpul sau fundamentul valorilor creștine? Poate omul de astăzi să trăiască fără Biserică? Iată câteva întrebări, înspăimântătoare pentru mine, dar deloc de neglijat pentru noi toți.
Dacă oamenii de azi consideră că Dumnezeu poate fi pus între paranteze, dacă creștinii de acum cred că se poate să fii, să rămâi creștin și fără Biserică, atunci cum va arăta omenirea… în viitorul apropiat? Nu trebuie să fii pasionat de science fiction pentru a-ți face o imagine pertinentă despre grozăviile care ne așteaptă, dacă alegem această cale. Ne uităm la familia tradițională care este fără vlagă, atacată din toate părțile. Urmează apoi viziunea individului despre viață, originea, finalitatea, sensul ei, care este din ce în ce mai colorată, mai negativistă, fiindcă nu are niciun punct de sprijin, niciun reper. Continuăm cu preocuparea pentru educație, cultură, dar despre aceasta, din păcate, nu putem spune multe, fiindcă este alterată de simțămintele pentru bani.
Ce punem în locul Bisericii? Cum ne mai apărăm atunci când suntem slăbiți de boală sau suferință? Oare dacă suprimăm Biserica, vom avea o viață mai liniștită, mai lipsită de griji? Pe cine vom mai condamna că relația noastră cu Dumnezeu este atât de precară și nu îi mai observăm scopul? Unde ne vom mai ascunde pentru a ne feri de asumarea responsabilității atunci când trăim fără niciun reper moral, sănătos? Servește oare Biserica și în acest scop? Fără doar și poate, dacă păcatul nu mai este condamnat, dacă simțul comportamentului îndoielnic nu mai este activat în Biserică, atunci aceasta devine un compromis.
Care va fi sfârșitul omului dacă abandonează morala creștină? Ne putem uita deja pe statistici, putem să întrebăm tinerii (sau persoanele mai puțini tinere) pe stradă pentru a ne face o idee despre dezorientare, despre viața fără sens, despre superficialitatea relațiilor inter-umane. Nu este acesta un semnal de alarmă?
Cine este noul zeu? Care este noua religie? Putem vorbi despre omul areligios? Se poate societatea debarasa de înclinația naturală a omului spre religie? Cu ce costuri? Pentru ce scop?
Poate, pentru că Biserica a fost și este văzută ca o piedică, o barieră în fața manifestării libertine a societății secularizate de azi. Costurile sunt nebănuite și sunt asumate cu inconștiență, iar finalitatea este tragică. Să aruncăm o privire în planul legislativ al țărilor avangardiste, care consideră că religia este o încărătură de care te poți dispensa și să-ți meargă bine fără nicio problemă! Drepturile omului sunt în vogă… femeile au mai nou dreptul la avort, apare apoi dreptul la eutanasie sau sinucidere asistată, căsătoriile unisex și adopțiile pentru cuplurile homosexuale sunt subiecte cunoscute.
Ne putem îndrepta atenția și spre juridic. În tribunale, judecătorii se consideră atotputernici și se erijează în legislatori, condamnând azi Biserica pentru regulile ei interne, iar mâine pe oricine care nu se supune sau nu respectă | nu acceptă noile drepturi ale omului.
Chiar nu ne interesează ce se întâmplă cu noi? Putem rămâne în continuare indiferenți sau fericiți că nu ne mai bate nimeni la cap cu: „fă așa sau nu ai voie… sau e interzis din punct de vedere moral”? Ce ne mai rămâne dacă renunțăm la Biserică?
Fără să ne dăm seama, am scos și scoatem Biserica din viața noastră încetul cu încetul, pentru că nu mai avem timp de ea, pentru că ne deranjează, dacă aflăm că are și interdicții de oferit și recompensele nu sunt prea mari, prea vizibile în jurul nostru… A venit timpul să ne asumăm alegerea pe care vrem să o facem, nu avem opțiunea: nu am știut, nu mi-a spus nimeni, nu aveam ce să fac, dacă ceilalți au ales așa… i-am urmat, fără să mâ gândesc. Decizia îmi aparține ca individ și responsabilitate îmi revine, pentru a mi-o asuma și social, nu doar personal.
Comentarii recente