Miercuri, 8 iunie 2016, Fundația a organizat pentru prima dată o masă rotundă, la Școala Primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu”. Participanții au fost deosebiți: un profesor, absolvent al școlii Blajului înainte de 1948, un părinte care și secretarul aceleași Fundații, care a coordonat discuțiile.

Fiind într-un mediu familial, atmosfera a fost rapid creată. În cuvântul introductiv, s-a făcut un rezumat al întâlnirilor anterioare, prezentând provocările familiei, situația Bisericii în prezent. Am ajuns la privirea asupra școlii românești de acum.

Familia este atacată într-un mod perfid, subtil și direct în plan legislativ și social. Biserica este prea puțin ascultată; prea puțin reușește să răzbată mesajul Evangheliei în lumea de azi. Biserica se străduiește să susțină și să promoveze familia.

Școala românească a început reforma după 1989 și a pășit cu stângul. De atunci, a mai apărut și cuantificarea preponderent financiară a procesului educativ, transformând școala în furnizoare de diplome… fără nici un suport. Avem absolvenți cu diplome incapabili să se implice pe piața muncii sau doctorate în regim copy-paste. Au fost luate și alte măsuri prăpăstioase, de genul: a permite absolvenților de liceu să intre în șomaj, refuzând să se înscrie la examenele de bacalaureat.

Mai mult, cei care luptă pentru distrugerea familiei au făcut demersurile pentru a scoate religia și icoanele din școli. Procesul scoaterii religiei din școli a fost un duș rece servit Bisericii și părinților. Fără repere morale, care sunt predate în cadrul orelor de religie, educația devine superficială. În numele toleranței religioase li s-a pretins și românilor să renunțe la însemnele religioase în școli… Și care este alternativa? Promovarea unei religii soft, fără referințe la Dumnezeu, promotoare a unui sistem de pretinse valori, gen bunăstare, confort, plăcere, capătă din ce în ce mai mult teren.

În concluzie, trebuie să ne apărăm punctul de vedere și să apărăm stâlpii societății: familia, Biserica și școala. Pentru familia de azi și de mâine, avem nevoie de principii sănătoase axate pe valorile tradiționale; de Biserică pentru că este vorba de o sămânță spirituală, perenă; de școală, pentru că educația de acasă și de la Biserică presupune continuitate. Școala are nevoie de Biserică pentru a forma oameni de caracter pentru societatea de mâine.

Școala confesională este un model deloc nou, despre ce înseamnă educație în spirit creștin. Și mărturia domnului profesor, absolvent al școlii Blajului, ne-a impresionat: programul și stilul de viață sunt impregnate de formarea primită și peste decenii, prestanța directorilor școlii, preoți, și exigențele regulamentului intern atestă că este o investiție care merită repetată încă o dată și încă o dată.

?>